Lamine Yamal, puștiul minune al Barcelonei, are Spania la picioare după golul senzațional marcat în El Clasico. Presa nu a mai contenit cu laudele la adresa lui.
Catalanii au obținut una dintre cele mai clare victorii din istorie pe terenul eternei rivale, scor 4-0. Celelalte reușite au fost semnate de Robert Lewandowski, cu o dublă în decurs de doar două minute, respectiv Raphinha.
În minutul 77, Raphinha a preluat elegant balonul, a pătruns în careu, apoi i-a pasat lui Yamal, care și-a demonstrat încă o dată clasa, învingându-l pe Lunin cu un șut sub bara transversală. Golul a fost urmat de o celebrare cu totul și cu totul specială, în stilul lui Cristiano Ronaldo, lucru pe care spaniolii nu aveau cum să nu-l remarce.
„Lamine Yamal și o celebrare care intră în istorie după acest golazo brutal”, au titrat cei de la as.com, impresionați de prestația noii perle a formației blaugrana. De altfel, acesta a stabilit și un record, devenind cel mai tânăr marcator din istoria El Clasico, la doar 17 ani și 106 zile.
Recitalul său a continuat și după meci, la flash-interviu, întrucât nu a ratat ocazia de a-i ironiza pe rivali: „E o plăcere imensă să auzi mai tare suporterii tăi decât pe cei ai adversarilor, chiar pe stadionul lor”.
La conferința de presă de după meci, Hansi Flick și-a felicitat jucătorii, fără a evidenția, însă, reușitele individuale, apoi a vorbit despre sistemul tactic la care a apelat pentru a contracara trupa lui Carlo Ancelotti.
„Veneam după meciul cu Bayern, știam că această săptămână va fi crucială pentru parcursul nostru în campionat și am reușit două rezultate extraordinare. Avem șase puncte, dar mai sunt multe etape de jucat.
Obiectivele importante sunt împotriva celor mai buni din lume, iar noi am demonstrat că avem teren să câștigăm împotriva oricui, că avem mentalitate și că ne-am schimbat.
Este una dintre cerințele antrenorului, să nu ne retragem linia defensivă, și nu sunt adversari mai puternici sau mai rapizi decât cei din această săptămână. E riscant să joci cu atât de mulți metri în spate, fiind singur, dar se vede munca echipei în offside-urile pe care le provocăm”, a spus tehnicianul Barcelonei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER